Volodimir Zelenski atrage atenția asupra intensificării asalturilor rusești

Volodimir Zelenski atrage atenția asupra intensificării asalturilor rusești
Nouă regiuni ale Ucrainei, bombardate de armata rusă în ultimele 24 de ore
Război în Ucraina, ziua 630. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a avertizat ieri că asalturile rusești în estul Ucrainei se intensifică.
Germania își propune să dubleze bugetul ajutorului militar oferit Ucrainei, în 2024. Ucraina și Polonia nu reușesc să oprească protestul șoferilor de camioane de la granița cu Ucraina.
Nouă regiuni ale Ucrainei, bombardate de armata rusă în ultimele 24 de ore.
Armata ucraineană se confruntă cu o "creștere a numărului de atacuri” din partea Rusiei în estul țării, în special în jurul orașului disputat Avdivka, a declarat ieri președintele Volodimir Zelenski.
"Armata a raportat o creștere a numărului de atacuri inamice”, a precizat președintele Ucrainei pe canalul său de Telegram, citând zonele Avdiivka, Kupiansk și Donețk, în est.
Institutul pentru Studiul Războiului a afirmat luni, în ultimul său raport, că "forțele rusești au continuat operațiunile ofensive în apropiere de Avdivka pe 13 noiembrie și au obținut câștiguri confirmate”.
Pe de altă parte, Volodimir Zelenski a dat asigurări că soldații săi își mențin pozițiile și efectuează, de asemenea, operațiuni ofensive.
Ucraina a recunoscut recent eșecul contraofensivei sale lansate anul trecut, în iunie, care s-a lovit de apărarea solidă a Rusiei.
Citește și:
- 13:31 - Muncitori români exploatați în Germania: trei directori olandezi, acuzați că le rețineau din salariu chirii de trei ori mai mari decât prețul pieței
- 12:47 - UE interzice importurile de carne din Brazilia la doar câteva zile după intrarea în vigoare a acordului Mercosur
- 12:16 - Piedone, atac dur la Bolojan și șeful ANPC: „În județul Bihor sinecurile sunt la ele acasă” - VIDEO
- 12:11 - Anca Alexandrescu lansează acuzații dure după reținerea șefului Vămilor: „Este omul lui Ilie Bolojan” - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea din UK și pe Google News















