Benjamin Day, un student britanic la criminalistică, a pledat vinovat pentru uciderea Mariei Săceanu, o româncă de 24 de ani, într-un apartament din Tividale. Procurorii au stabilit că inculpatul a înjunghiat-o pe victimă de 78 de ori.
Procesul pentru uciderea Mariei Săceanu a intrat într-o fază decisivă, după ce Benjamin Day, în vârstă de 20 de ani, și-a recunoscut vinovăția. Potrivit BBC, tânărul, student la criminalistică, a fost acuzat că a pregătit atent crima într-un apartament închiriat în zona Tividale, la aproximativ 32 de kilometri de locuința sa.
Fapta a avut loc pe 20 decembrie. Inculpatul, care avea 19 ani la momentul incidentului, a contactat-o pe victimă prin intermediul unei platforme online, folosind un telefon preplătit. Maria Săceanu era lucrătoare sexuală și a fost atrasă în apartament de Day.
Pregătirea crimei inspirată din serialul Dexter
Conform acuzațiilor, Day a acoperit podeaua și pereții încăperii cu folie de plastic și a adunat obiecte pentru a șterge urmele. Tânărul se declara fascinat de serialul Dexter, despre un specialist în criminalistică care este, în secret, un criminal în serie. Inculpatul ar fi pregătit spațiul pentru a semăna cu o „cameră a morții” din producția TV, având la îndemână un șorț, o vizieră de plastic și produse chimice de curățenie.
Medicii legiști au stabilit că victima s-a zbătut și a încercat să se apere. Rănile suferite la nivelul gâtului, care au afectat arterele carotide, i-au fost fatale.
Arestarea și reacția apărării
După comiterea faptei, Day a încercat să dezmembreze cadavrul, dar a abandonat planul după ce s-a tăiat la mână. A fugit de la locul faptei și a sunat la poliție pentru ajutor, susținând că a fost mușcat de o vulpe.
Polițiștii au fost alertați inițial de proprietarul apartamentului, care fusese informat de un alt chiriaș. Acesta din urmă observase o dâră de sânge și, la deschiderea ușii, a găsit scena crimei. Day a fost arestat a doua zi, direct din spital. La momentul ridicării, inculpatul purta un tricou kaki asemănător celui al personajului interpretat în serialul Dexter.
În fața instanței, avocatul apărării a solicitat judecătorilor să țină cont de vârsta tânărului și de faptul că acesta nu avea antecedente penale.