Sociale· 1 min citire

Doi români, printre victimele recentului incendiu din Elveţia

Incendiu Elveția

Incendiu Elveția

Publicat29 aug. 2026, 10:54
Sursărealitatea.net

Incendiul a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la o clădire în care funcționa un restaurant și se aflau mai multe locuințe. Imobilul a fost distrus complet de flăcări.

Doi cetățeni români se numără printre persoanele care au murit în incendiul izbucnit la 21 august într-o clădire din orașul Thusis, în estul Elveției.

Autoritățile elvețiene au informat Ambasada României la Berna după finalizarea procedurilor de identificare a victimelor.

Reprezentanții misiunii diplomatice mențin legătura cu instituțiile competente și sunt pregătiți să acorde asistență consulară, în limita atribuțiilor.

Ministerul Afacerilor Externe de la București a transmis condoleanțe familiilor îndoliate.

Incendiul a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la o clădire în care funcționa un restaurant și se aflau mai multe locuințe. Imobilul a fost distrus complet de flăcări.

Potrivit poliției din cantonul Grisons, 14 persoane au reușit să iasă din clădire. 8 dintre acestea au fost rănite.

Inițial, 5 persoane fuseseră declarate dispărute.

Presa elvețiană a relatat ulterior că bilanțul incendiului a ajuns la 4 decese.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele Ambasadei României la Berna: +41 31 351 05 46 și +41 31 351 05 47. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate în regim permanent.

Pentru situații urgente, este disponibil numărul de telefon al misiunii diplomatice: +41 76 387 50 05.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din UK și pe Google News

Mai multe știri din Sociale