Economie· 1 min citire

Haos pe aeroporturile britanice. Peste 1.000 de zboruri anulate din cauza unei defecțiuni tehnice

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 9 sept. 2026, 11:45

O problemă majoră la sistemul de control al traficului aerian a afectat zeci de mii de pasageri, iar perturbările sunt așteptate să continue.

O defecțiune tehnică la sistemul de procesare a zborurilor a paralizat marți traficul aerian britanic. Zeci de mii de pasageri au rămas blocați pe mari aeroporturi precum Heathrow, Gatwick sau Stansted, după ce zborurile lor au fost anulate sau amânate ore în șir.

Deși reprezentanții Serviciului Național de Trafic Aerian (NATS) au anunțat remedierea defecțiunii, reluarea curselor decurge extrem de lent. Doar marți, aproximativ 1.300 de curse au fost anulate, potrivit datelor Flightradar24, iar efectele incidentului au perturbat programul curselor pe tot continentul european.

Revolta companiilor aeriene și a pasagerilor

Incidentul a stârnit nemulțumiri masive. Ryanair a raportat peste 200 de zboruri anulate și întârzieri masive pentru 150.000 de pasageri, cerând demisia directorului NATS, în timp ce Wizz Air solicită reformarea urgentă a sistemului de control aerian.

Deși sistemul a fost repus în funcțiune, oficialii au avertizat că recuperarea totală este un proces complex. Aeronavele și echipajele trebuie repoziționate, ceea ce înseamnă că problemele și întârzierile vor persista și în zilele următoare.

Mai mult, autoritatea britanică de aviație a cerut deja un raport complet pentru a investiga fiabilitatea infrastructurii, după ce în anii trecuți au avut loc incidente similare foarte costisitoare.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea din UK și pe Google News

Mai multe știri din Economie