Schimb de mesaje între Epstein și Larry Summers: Comentarii dure la adresa lui Donald Trump

Schimb de mesaje între Epstein și Larry Summers: Comentarii dure la adresa lui Donald Trump
Comentarii dure la adresa lui Donald Trump
Mai multe e-mailuri publicate vineri, schimbate între Jeffrey Epstein și Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA și fost președinte al Universității Harvard, arată că cei doi discutau frecvent despre președintele american Donald Trump și comentau situația politică din Statele Unite.
Într-un mesaj din mai 2017, Summers îl întreba pe Epstein: „Cât de vinovat este Donald?”, făcând referire la suspiciunile privind o posibilă implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016. El considera această ipoteză „plauzibilă, dar nu certă”.
Donald Trump a negat în mod repetat orice legătură cu Rusia în acel context. În răspunsul său, Epstein afirma că „lumea ta nu înțelege cât de prost este el în realitate”, potrivit documentelor făcute publice.
Într-un alt e-mail, din octombrie 2016, Summers îl întreba pe Epstein cât de plauzibilă este ideea că Trump ar consuma cocaină. Epstein a negat această ipoteză, răspunzând simplu: „Zero”.
De asemenea, în iulie 2017, Summers îi scria lui Epstein: „Cred că prietenul tău este bolnav psihic”, afirmație la care Epstein a replicat că persoana respectivă „nu este prietenul meu”.
Deși în corespondență nu este menționat explicit numele lui Donald Trump în toate mesajele, discuțiile fac referire la deciziile sale de politică externă și la comparații cu fosta candidată Hillary Clinton. Epstein a încercat, în unele situații, să apere activitatea lui Trump, invocând relațiile cu Israel și India.
Documente publicate anterior arată că Epstein și Summers au menținut legătura timp de mai mulți ani, inclusiv după prima condamnare a lui Epstein.
Larry Summers nu a comentat noile informații apărute. Anterior, el declarase pentru CNN că este „profund rușinat” de corespondența purtată cu Epstein. În luna noiembrie, acesta și-a luat concediu de la activitatea didactică la Universitatea Harvard.
Citește și:
- 11:50 - Trei pacienți cu arsuri, transportați în Germania cu o aeronavă militară românească
- 10:35 - Trei aeronave americane Boeing KC-135 au efectuat la București primele misiuni de realimentare aeriană în contextul războiului din Iran
- 08:27 - Ediție EVENIMENT la Realitatea Plus: Românii, în direct cu Laurențiu Botin despre CRIZA carburanților
- 08:15 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul continuă să atace infrastructura statelor din Golful Persic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UK și pe Google News












