PENSIILE majorate întârzie două zile. 5 milioane de seniori așteaptă bani mai mulți

PENSIILE majorate întârzie două zile. 5 milioane de seniori așteaptă bani mai mulți
Controversă uriașă la plata pensiilor majorate
Controversă uriașă la plata pensiilor majorate! Deși banii ar fi trebuit să ajungă de astăzi la oameni, distribuirea întârzie pentru că sumele nu au ajuns încă la Poștă de la Casele de Pensii. Cinci milioane de seniori așteaptă majorarea.
Pensiile încep să fie livrare de vineri deoarece angajații Poștei nu au lucrat în primele două zile ale anului.
Unele pensii aproape se vor dubla de la 1 septembrie - este anunțul făcut de șeful Casei de Pensii. Daniel Baciu a declarat în exclusivitate la Realitatea PLUS că vor fi majorări, chiar și cu 90 la sută, dar unele pensii nu vor crește deloc.
„La recalculare, la 1 septembrie, creșterile sunt mari, sunt oameni care au contribuit mult și au plătit la salriul minim, de 90, 80 la sută, iar cei care au beneficiat de indicele de corecție din... contează momentul în care a ieșit la pensie și legislația din momentul respectiv”, a spus Daniel Baciu.
CU CÂT CRESC PENSIILE DIN IANUARIE
Punctul de pensie:
1.785 +13,8% - 2.032 lei
Pensia minimă
1.125 lei +13,8% - 1.281 lei
*Septembrie: majorări între 1% și 90%
CALENDARUL MAJORĂRILOR DE PENSII
*ianuarie 2024: publicarea normelor de aplicare pentru noua lege a pensiilor
*mai 2024: începe recalcularea dosarelor de pensii
*septembrie 2024: emiterea primelor taloane cu pensiile recalculate
SURSA: Realitatea PLUS
Citește și:
- 14:30 - Japonia eliberează rezervele de petrol pentru a stabiliza piața energetică
- 12:31 - Cum s-au activat vuvuzelele sistemului să denigreze Realitatea. Televiziunea Poporului are toate datoriile plătite la zi
- 11:45 - Cristian Rizea anunță lansarea aplicației RIZEA TV: „Nimeni și nimic nu va mai putea opri vocea noastră!”
- 11:32 - Călin Georgescu, mesaj crucial pentru români: „Mineritul trebuie protejat total, toate minele din țara românească trebuie deschise. Toți minerii trebuie respectați”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UK și pe Google News












