O nouă metodă de înșelătorie face victime în rândul românilor. Cum a pierdut o femeie 19.000 de lei

O nouă metodă de înșelătorie face victime în rândul românilor. Cum a pierdut o femeie 19.000 de lei
Una dintre victime este o femeie de 62 de ani, din județul Iași
O femeie în vârstă de 62 de ani, din județul Iași, a fost victima unui jaf. Femeia a pierdut, în doar câteva clipe, 19.000 de lei.
O nouă înșelătorie face victime în România. Una dintre victime este o femeie de 62 de ani, din județul Iași, care a accesat un site ce promitea câștiguri rapide. În loc să se îmbogățească așa cum ar fi sperat, a pierdut 19.000 de lei în doar câteva minute. Când și-a dat seama că i-au dispărut banii din cont, femeia a cerut ajutorul polițiștilor, care au deschis un dosar penal pentru înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesul ilegal la un sistem informatic.
Potrivit anunțului, femeia ar fi trebuit să investească anumite sume de bani pentru a cumpăra acţiuni la o societate comercială listată pe Bursa de Valori.
Femeia și-a dat datele personale și numărul de telefon. La scurt timp, a fost contactată pe o rețea socială de o persoană necunoscută. Aceasta i-a transmis două link-uri, în vederea instalării unor aplicaţii pe telefonul mobil. Odată instalată aplicația, femeia a pierdut controlul asupra telefonului.
Persoane necunoscute i-au accesat aplicaţia bancară pe care o folosea şi au făcut, în numele ei, un transfer în valoare de 18.000 de lei, accesând şi un card bancar şi transferând apoi și suma de 1.245 de lei.
"În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi accesul ilegal la un sistem informatic'", a transmis Inspectoratul Poliției Județene Iași.
Citește și:
- 14:30 - Japonia eliberează rezervele de petrol pentru a stabiliza piața energetică
- 12:31 - Cum s-au activat vuvuzelele sistemului să denigreze Realitatea. Televiziunea Poporului are toate datoriile plătite la zi
- 11:45 - Cristian Rizea anunță lansarea aplicației RIZEA TV: „Nimeni și nimic nu va mai putea opri vocea noastră!”
- 11:32 - Călin Georgescu, mesaj crucial pentru români: „Mineritul trebuie protejat total, toate minele din țara românească trebuie deschise. Toți minerii trebuie respectați”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UK și pe Google News












