Novak Djokovic, calificat în semifinale la Australian Open

Novak Djokovic, calificat în semifinale la Australian Open
Tenismenul sârb, la două victorii de al 25-lea titlu de Mare Şlem
Tenismenul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului Australian Open, după ce l-a învins în patru seturi, 7-6 (7/3), 4-6, 6-2, 6-3, pe americanul Taylor Fritz (locul 12 ATP), la capătul unui meci care a durat trei ore şi 45 de minute, marţi, la Melbourne Park.
"Nole" a acces cu această ocazie pentru a unsprezecea oară în cariera în penultimul act al competiţiei de la antipozi, unde deţine recordul de trofee cucerite (10), egalându-l pe australianul Jack Crawford într-o ierarhie dominată de elveţianul Roger Federer, cu 15 prezenţe în semifinale la Australian Open
În vârstă de 36 de ani, campionul sârb s-a calificat, totodată, pentru a 48-a oară în "careul de aşi" al unui turneu de Grand Slam.
El îl va înfrunta vineri pentru un loc în finală pe câştigătorul meciului dintre italianul Jannik Sinner şi rusul Andrei Rublev, ocupanţii locurilor 4, respectiv 5 în clasamentul mondial, care se vor întâlni la rândul lor marţi.
AGERPRES
Citește și:
- 12:58 - Cum trăia liderul grupării din Km 4-5. Vila de 600.000 de euro pusă sub sechestru în dosarul secolului „Calul Troian”
- 12:57 - Leadership, stabilitate și securitate: ce așteaptă românii înaintea Summitului B9
- 10:17 - Summitul B9 de la București: România în fața unei întrebări simple — cât de în siguranță ne simțim?
- 08:40 - Sfințirea Troiței Spirea Veche în curtea Senatului. Act de reparație morală de sărbătoarea Sfântului Mucenic Ioan Valahul
Urmărește știrile Realitatea din UK și pe Google News













