COMISIA EUROPEANĂ RESPINGE PROPUNEREA LUI MACRON DE INTERZICERE A REȚELELOR SOCIALE PENTRU MINORI LA NIVEL EUROPEAN

COMISIA EUROPEANĂ RESPINGE PROPUNEREA LUI MACRON DE INTERZICERE A REȚELELOR SOCIALE PENTRU MINORI LA NIVEL EUROPEAN
Comisia Europeană a reacționat miercuri la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron, care a propus interzicerea accesului copiilor sub 15 ani la rețelele de socializare.
Comisia Europeană a reacționat miercuri la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron, care a propus interzicerea accesului copiilor sub 15 ani la rețelele de socializare. Bruxelles-ul a transmis că nu susține o astfel de măsură la nivel european, precizând că o eventuală interdicție poate fi decisă doar de statele membre individual.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas Regnier, a subliniat că „nu este în atribuțiile Comisiei să impună o astfel de interdicție” și că „aceste decizii aparțin în totalitate statelor membre”. Cu toate acestea, instituția europeană admite că fiecare țară are dreptul să reglementeze vârsta minimă pentru accesul la platformele sociale, în conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR).
Propunerea lui Macron a venit după un incident grav petrecut în Franța, unde un elev a înjunghiat mortal un agent de securitate școlar, stârnind îngrijorări cu privire la influența negativă a rețelelor asupra comportamentului tinerilor. Liderul francez a anunțat că, în lipsa unui consens european în câteva luni, va acționa pe plan național.
Între timp, mai multe state europene discută deja despre o eventuală armonizare a vârstei minime pentru accesul online, cu susținerea Franței, Spaniei și Greciei. Acestea propun vârste minime între 15 și 16 ani și solicită implementarea unor sisteme eficiente de verificare a vârstei utilizatorilor.
Alte state, precum Danemarca, Italia, Cipru, Slovenia sau Croația s-au alăturat inițiativei, însă divergențele privind vârsta minimă admisă persistă. În prezent, fiecare țară UE poate opta pentru un prag între 13 și 16 ani, în funcție de propriile politici naționale.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 11:50 - Trei pacienți cu arsuri, transportați în Germania cu o aeronavă militară românească
- 10:35 - Trei aeronave americane Boeing KC-135 au efectuat la București primele misiuni de realimentare aeriană în contextul războiului din Iran
- 08:27 - Ediție EVENIMENT la Realitatea Plus: Românii, în direct cu Laurențiu Botin despre CRIZA carburanților
- 08:15 - Război în Orientul Mijlociu. Iranul continuă să atace infrastructura statelor din Golful Persic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din UK și pe Google News












