Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a subliniat, luni, importanţa digitalizării în întregul proces educaţional, arătând că profesorii evaluatori de la ultima sesiune a Bacalaureatului au indicat că este benefică generalizarea evaluării digitalizate la examenele naţionale.

“Peste 96% dintre respondenţii la chestionarul de feedback iniţiat de Ministerul Educaţiei pentru îmbunătăţirea aplicaţiei de evaluare digitalizată, profesori evaluatori în cadrul sesiunii din august a examenului naţional de Bacalaureat, au considerat benefică generalizarea evaluării digitalizate la examenele naţionale”, a arătat Ligia Deca.

Ministrul a participat, luni, la evenimentul “Digitalizarea în învăţământul preuniversitar – oportunităţi şi provocări”, găzduit de Colegiul Naţional “Sf. Sava” din Bucureşti şi organizat de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii.

“Cunoaştem deja beneficiile evaluării digitalizate şi ne dorim digitalizarea evaluării pentru toate examenele naţionale. Este un progres nu doar necesar, pentru că simplifică tot ceea ce înseamnă organizarea acestor examene, ci şi firesc, în contextul evoluţiei tehnologiei. Mulţumesc celor care au avut deschiderea să fie parte din acest proces – colegilor din Ministerul Educaţiei şi tuturor celor peste 6.000 de cadre didactice, directori şi inspectori care au participat la sesiunea din toamnă a Bacalaureatului, primul examen în cadrul căruia evaluarea s-a făcut exclusiv digitalizat. Mergem, cu încredere, mai departe, spre generalizarea evaluării digitalizate la examenele naţionale”, a scris pe Facebook ministrul Deca.

Ea a precizat că va fi o perioadă importantă în următoarele luni, esenţială pentru implementarea noilor legi ale Educaţiei.

“Pe liniile ce presupun digitalizarea – de la portofoliul educaţional, până la evaluările naţionale, managementul educaţional, interconectarea bazelor de date – avem nevoie de colaborare între furnizori, autorităţile care asigură managementul la nivel local şi şcoli. Mizez pe această colaborare, pentru că este în beneficiul întregului sistem de educaţie”, a conchis ministrul Ligia Deca.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentSondaj: 64% dintre respondenți cred că România se va confrunta cu o criză economică
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET