Guvernul britanic a anunţat miercuri, în cursul summitului NATO de la Madrid, că va debloca un miliard de lire sterline (1,16 miliarde de euro) pentru ajutor suplimentar acordat Ucrainei în răspuns la invazia rusă şi care va include sisteme de apărare antiaeriană şi drone, relatează AFP.
Aceste noi fonduri vor creşte ajutorul militar britanic pentru Kiev la 2,3 miliarde de lire sterline, a precizat Downing Street, într-un comunicat, calificând această creştere importantă o ”nouă fază” a sprijinului occidental care urmează să permită armatei ucrainene să lanseze contraofensive.
”În timp ce Putin nu reuşeşte să realizeze câştigurile pe care le plănuise şi la care sperase şi că inutilitatea acestui război devine evidentă pentru toţi, atacurile sale împotriva poporului ucrainean sunt din ce în ce mai barbare”, a declarat premierul britanic Boris Johnson, potrivit comunicatului.
”Armele, echipamentele şi pregătirea furnizate de Marea Britanie transformă apărarea Ucrainei împotriva acestui atac. Şi vom continua să sprijinim cu fermitate poporul ucrainean pentru a ne asigura că Putin eşuează în Ucraina”, a adăugat el.
În detaliu, ajutorul suplimentar oferit include ”sisteme sofisticate de apărare antiaeriană, dispozitive aeriene fără pilot, echipamente electronice inovatoare şi mii de echipamente vitale pentru soldaţii ucraineni”, a precizat guvernul.
Londra consideră acest ajutor ”un prim pas” care permite Ucrainei să treacă de la ”apărare curajoasă” împotriva invaziei ruse la ”operaţiuni ofensive” pentru a recâştiga teren.
Regatul Unit a fost una dintre primele ţări care a furnizat Kievului arme letale, în special peste 5.000 de rachete antitanc, şi a consolidat considerabil sprijinul militar cu armament, dar şi pregătire pentru soldaţii ucraineni.
Sursa: Realitatea Din UK