Fostul director al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Cătălin Alexandru Ioniţă, a fost prins de Agenţia Naţională de Integritate cu o diferență de 1.150.000 lei între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia sa în timpul exercitării funcţiei publice.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de circa 1.150.000 lei între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia de către fostul director al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Cătălin Alexandru Ioniţă, în perioada exercitării funcţiei publice.
“Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Cătălin Ioniţă împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice”, se arată într-un comunicat al ANI transmis, miercuri, Agerpres.
Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative.
“Cătălin Ioniţă a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, arată sursa citată.
ANI îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.